acteon cel tăcut

azi am scris toată ziua, de parcă lumea mi s-ar închide mîine și doar scriiturile am mai rămîne din fumul ființei mele. îs ostenit și mă dor ochii, dar mi-a plăcut. din păcate n-o să știu prea curînd dacă nu am stricat papirusurile grăbindu-mă să le-ncarc cu însăilări necumpănite îndestul. acum vino să te mîingîi, să uit de nedumeriri și îndoieli. știu că tu ai robotit toată lumina lăsată de zei, iar eu doar am stat, fără să mănînc măcar, la umbra platanului certîndu-mă cu cuvintele. iartă-ți soțul împovărat de neștiința vorbelor și lasă-te pe mine. apusul acesta roșu, înnegurând partenonul, părul tău cel blond înrotindu-se pe umărul meu prins de culoare de mersul spre agora, buzele tale pline căutîndu-le pe-ale mele prin barba mea creață, deja căruntă… ce frumoasă ești… precum artemis ieșind din apa rîului, goală, cu stropi de mied prelingîndu-i-se pe coapse din firele delicate ale întrecoapselor ei. mă gîndesc la ochii cei vii ai lui acteon sfîșiat de colții ogarilor ei, murind cu imaginea desfătătoare-a zeiței, tăcut. uneori n-ai cuvinte să spui cît de minunat ai să mori gîndindu-te la perfecțiune. așa și eu acum vorbesc prea mult în loc să te sărut, mai ales între…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s