respingerea ca apărare

drumurile mele sunt adunate din vorbe. îmi vin în cap tot felul de fraze auzite ici colo, mai vechi sau mai noi, și le întorc cuvintele-n ele, le schimb pe unele, iar pe altele le las pe dinafară. vreau doar să aflu ce a vrut să spună născătorul lor. uneori nu dau decît de o fîntînă secată și mîlul din ea îmi năclăiește mintea. alteori, rar, mult mai rar desigur, ziua mi se umple de lumină, iar sensurile țîșnesc precum izvoarele fierbinți ce urcă la cer printre ghețurile nordului îndepărtat. de cele mai multe ori, dacă scot straiele scumpe , dau de un trup sărac, lipsit de echilibru, precum al băieților prea slabi sau al fetițelor date nunții mult prea devreme. mă întreb de ce mulți se reped în a scoate la mezat necrescute însăilări de cuvinte pe care, auzite la altul, ei însăși le-ar respinge.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;respingerea ca apărare&8221;

  1. … îndrăznesc:
    sunt întrebări comune (adică în mare parte și mie/pt mine)


    dar dacă ”pășim” pe sau pe lîngă vorbe,
    ce preserăm pentru a nu pierde urma ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s