vocabule indecente

Aș vrea să încep fragmentul ăsta cu „într-un anume sens”, dar simt că e ceva prețios ca aurul de trompetă. Privesc la foile albe și încep să desenez forme fără cap și coadă.
– Spuneai că scrii, dragule…
– Scriu.
– Eu văd altceva.
– Nu-mi place să fiu spionat, mai ales cînd scriu. Mă întorc la ea și-i pun mîine le solduri. Abia ieșise din baie și era plină de stropi de apă. Iar nu te-ai șters, îi spun și-i întind roua pe pielea-i albă, ușor ambrată. Fumează privindu-mă. Întind mîna, iau scrumiera și o țin ca să scuture scrumul în ea. Nici gînd. Scutură țigara pe jos și-mi zîmbește.
– Știi că nu țin la etichetă.
– Dar tu știi că eu nu țin la mizerie.
– Curățăm.
– Cureți.
– Curățăm
Nu mai zic nimic, pun obiectul la loc pe birou și continui să o mîngîi pe fesele elastice.
– Vezi, că știi.
Tac privind smocul de par de la-ncheietura picioarelor. Creț, ușor alungit după duș, firele stînd cuminți și lipite de buzele bosumflate de sub ele.
– La ce te uiți?
– Ghici.
– Of, Doamne. N-ai spune și tu ceva drăguț. Se întinde peste capul meu, iar sînii ei mi se așează pe cap.
– Ce înseamnă pentru tine „ceva drăguț”? întreb inocent.
– De exemplu „la pizda ta minunată, iubito!”
– E ceva vulgar.
– Dar cînd îți afunzi limba în ea nu mai e vulgar, Piciule?
– Nu.
– Poți să dezvolți subiectul acesta interesant?
E tandră acum, aproape excitată și caută motiv de mîngîiere.
– Aș putea, dar nu vreau să mă repet.
– Încearcă. Promit că am uitat tot. Gîndește-te că sunt o biată femeie, tînără, neînvățată la școli elegante, doar ce a prins din mahala de la unul sau altul dintre golanii cu care a umblat. Pardon, futut. Tu o iubești și vrei s-o înveți să se comporte civilizat.
Simt că vorba asta, „civilizat”, e o capcană, dar nu îmi pot refuza plăcerea unui mic frecuș.
– „My fair lady”, doamnă, dar nici acolo nu vorbeau așa de porcos.
– Mă rog, aia a fost scrisă de multicel și nu-și puteau permite realități dure.
– Iubirea poate fi spusă și altfel, duduie.
– Duduie-i mă-ta, Piciule. Vorbește frumos!
– Ete na, acu îmi faci scandal pentru un cuvînt de mahala burgheză.
– Măi, Che Guevara, lasă sofismele ieftine. Știi foarte bine că a vorbi frust e infinit mai bine decît a mima politețea. Auzi la el, duduie…
– Domnișoară…
– Prefer Ata…
– Ata, aspectele folosirii vocabularului pe care le invocați nu scuză de loc, dar de loc, frustul ăsta de cazarmă.
– Piciule, cînd ai să înveți că dacă eu te iubesc, așa-ți voi vorbi cît va fi urmă de dragoste-n mine?
– Niciodată.
– E greu cu tine.
– Știu.
– Vrei să ne futem?
– Da.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s