tu

a mă umbri cu zîmbetul tău e ca și cum aș purta platanul din curte-n periplul athenei, nedezlipit de mirosul viu al pîntecului tău, iubito. nu cred că există ființă între oameni și zei care să-mi fi dăruit atît de multe tăcînd sau șoptindu-mi un cuvînt din care eram dintr-o dată prea mic. trebuie, însă, să ai un simț al dreptății sincer și care să te cuprindă. dac-ar fi fost supărare, cu mine-aș fi-nceput pedeapsa și cu cei ce nu m-au învățat că egalitatea e la fel de întinsă precum dreptatea căreia îi e mamă bună. iar am luat-o razna și vroiam să-ți spun că te iubesc ca pe viața ce-mi ești.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s