poemele orașului tîrziu (2)

spatele meu
se destramă-n fulgi
verzi
galbeni
roșii
pătați
de parcă durerea mi-ar ivi aripi
din frunzele care cad deasupra asfaltului

frigul crește în mine
umeda amprentă
a unui noiembrie inert
marea e tot mai departe
iar străzile se-nvîrt în cutia-mi toracică

scări de la unul la altul

de sub rigole
întrebările
se cațără pe gleznele tale fine

viermi
degetele mele
de la o singură mînă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s