poemele orașului tîrziu (11)

soarele
aruncă umbrele noastre
hăt departe
peste linia orizontului
și chiar peste
marginea de asfalt a parcului
unde-ncep cărările-n iarba
amorțită a iernii

lumina tăioasă
ne desface
din găoacea difuză a mersului
încît poți să distingi
fiecare gînd
ca pe orezul pregătit cu grijă
să nu se lipească
sau fiecare frunză de leuștean din mănunchi
sau fiecare foaie de ziar
din știrile insidioase de pe prima pagină

alergăm
repetăm…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s