poemele orașului tîrziu (17)

trup lîngă trup

privirea
nu mai coboară
pe valurile de paltoane
capetele se leagănă

indiferente mirosuri felurite
sfîșie aerul îmbîcsit cu murmure
cuvinte nedigerate
tusea mea infinita

tu ți-ai lăsat buzele sa atîrne
de gîtul meu prelung
un suez de fum

eu te port
amuleta care nu mai dai telefoane
în nopțile voiajelor spre luna

e o măcelărie in uruitul tranșant al subteranelor
cu cuțite de lemn
și
variabile letargii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s