Alesul, culesul…

Dacă alegi, vei culege roadele sau cum vrei a le spune. Sinonime există. Dacă nu alegi, tot ai ales. Deja asta e un truism chiar pentru unii mai puțin  școliți, dar care au pretenții. Cert e că indiferent de plasarea ta, argumentația ta sau de nepăsarea ta, pe care uneori o afișezi, faci parte din sistem. Mai mult decît atît, sistemul se bazează pe tine. Nu scriu „sistemul” cu capitală pentru a nu avea parte de adepții constituționalității globale. Deci sistemul te cultivă, indiferent de opțiunea ta sfidătoare. Atunci e mai simplu să mergi să alegi. Aici problema devine confuză. Ce? După ce i-ai ascultat pe toți, după ce ai văzut că nu e nimic pe sufletul tău, după ce îți dai seama că a te deplasa și a sta la coadă sunt acțiuni, oarecum, inutile, să nu alegi e tot un soi de a alege altceva. Bun. Asta dacă respectiva grupare care organizează alegerile integră. Dacă nu, ai o problemă și încă una majoră.

Să fim înțeleși, aici, acum, nu vorbesc doar despre alegerile din România pentru parlament, președinție etc. Vorbesc despre alegeri în general. Toată viața noastră e un șir de alegeri. A fuma, a mînca carne, a te căsători, a fura etc. Nu stau să înșir, dar putem sta un moment să ne gîndim ce am ales, de ce, și dacă ne e bine cu alegerile noastre. Fumez de la 13 ani. Am încercat de nenumărate ori să mă las. Nu am reușit. Încerc iar. De ce m-am apucat de fumat? De prost. Răspuns corect. Era o necesitate a unui puști micuț și slab de a fi macho. Într-un cartier plin de infractori și curve, e greu să ai modele sfințite. Vezi, îți dorești, te ascunzi de cei care ar putea să îți explice de ce nu, dar singurul argument al lor e bătaia și așa mai departe. E o alegere. Făcută fără mintea de acum, dar pe care am continuat să o aleg din nepăsare, pentru a păstra aparențele, pentru… Cinstit să fiu, n-am scuze.

E foarte adevărat că nu e simplu, iar uneori ceea ce alegi cu mintea e greu de ținut. După ce ai ajuns într-o zonă, se poate întîmpla ca revenirea în zona „normalității”, să spunem, e foarte dificilă, aproape imposibilă și durează enorm de mult. Mă gîndesc uneori că revenirea mea la o greutate normală e la fel de dificilă ca venirea României într-o zonă unde dublul standard să nu fie regulă. Un prieten îmi spune că admiră pe cineva. Eu îi spun că a semnat un angajament cu securitatea. El îmi reproșează că respectiva persoană n-a turnat pe nimeni. Atunci întreb eu de ce în 90 nu a spus nimic dacă a fost obligat să semneze și n-a dat vreo notă? Am părăsit discuția cu prietenul meu, pentru că simțeam că ne vom despărți. Cine e cel cu dublul standard? Și eu. Poate de aia nu fac suficiente eforturi pentru a slăbi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s