poemele orașului tîrziu (51)

ehei
ți-a zis bijutierul
ce stătea
toamna
pe covorul
zburător
întins pe trotuar
iar lumea
se vîntura grăbită
din priviri

mîinile-i umblau
singure
înflorind
gri
argintul posac

ia uitați-vă, domnu’
ce de modele noi
în anotimpul acesta
mai am

am răspuns
politicos
distant precum un funcționar
că nu port
dar îmi place
să văd

el
a zîmbit
trist

ești tare singur, domnu’
n-ai lipici
la femei

e adevărat
n-am
nici cui să gătesc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s