poemele orașului tîrziu (55)

oboseala
(un vizitator care nu pleacă)
mi-a umplut
toată casa
cu șosetele mele gri
cu farfurii
și cești
folosite tocite ciobite
cu glasuri șoptite
din care nu pricep
nici măcar
virgulele
iar zecimalele-mi
tropăie într-una
prin camere

peste zi
reușesc
să mă acopăr
cu vorbele prietenilor
care încă
nu se sperie
de mirosul meu
la amiază

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s