aspecte inedite din viața lui

5 dimineața. Stătea în cadă cu ochelarii de baga pe nas și o carte în mînă. Apa curgea binișor fierbinte. Jetul, care nu prea era jet, se scurgea liniștit, ușurel, binevoitor, bonviveur, bonom, benefic pe smalțul aproape alb susurînd vesel spre groaza vecinilor astenizați de băile lui prea matinale după gustul lor. E adevărat că explicase într-o ședință de bloc că o face pentru a recupera căldura pierdută-n cursul nopții, fapt pentru care susnumiții ar trebui să fie recunoscători, nu de alta, dar încălzirea costă în aceste vremuri tulburi de război. Mai mult, el nu poate citi decît într-o cadă albă, măricică, în apă fierbinte, atît cît pot suporta solzii ce îi căpătase de-a lungul vieții aventuroase pe care o dusese în ultimile clipe. Cum cartierul îl recunoscuse drept scriitor, el avea datoria să citească foarte mult, mult mai mult decît administratorul de la trei, pe care cifrele îl fortificaseră amplu. Cum nu prea dormea, ziua-i fiindu-i împărțită între baie, citit, scris și crîșma cartierului unde preda prozodie ascendentă și poetică amplitudinară, iar printre picături urmărea la televizorul de pe noptieră cu diagonală ondulată emisiunile despre armele de foc mic, componența clădirii aplaudase îndelung dizertația despre acumularea căldurii și a sintagmelor prețioase ce odată și-odată vor purta vecinătatea în lumina strălucitoare a gloriei. El înclinase capul meditativ și primise aprobarea mulțimilor cu modestia bine jucată a unui deputat înainte de alegeri. Evident că nu vroia ca să-și aducă la disperare colocatarii pentru a putea preveni cu brio conjurațiile și comploturile, atentatele și țigările aruncate în scîrbă pe esplanada din fața blocului unde locuia de mic copil. Unii au încercat să protesteze, dar majoritatea furioasă i-a redus la tăcere printr-un val de iaurt abătut asupra loc din senin, din iarbă verde. El se scuzase și se retrase în plin triumf, purta către apartament de un sentiment deplin, rotunjor, răspunzător, recalcitrant, rozător. Dar, după cum spuneam și mai sus, avea grijă de coardele auditive ale urechilor celor apropiați și punea scurgerea lichidului reconfortant să bată pe marginea căzii, aceasta făcînd doar un susur ispititor. Putea auzi astfel ușile trîntite după golirea vezicilor la ore mult mai mici decît ar fi făcut-o fără acel „pișă-te că pleacă trenul” al fiacărei dimineți. Asta pînă într-o zi în care nevoia de libertate sonoră a vecinilor a dat naștere unei revolte spontane, iar dînșii au năvălit în baia mică cu iataganele în  mîini și l-au hăcuit umplînd recipientul de fontă cu zglobia culoare roșie a hematiilor lui. Cînd au plecat, cartea, primul volum al unei antologii poetice urîte de toată lumea, plutea în apa roz, dar ochelarii scumpi, speciali, sinergetici, siderugicali, au fost luați de unul dintre năvălitori pentru a putea fi valorificați la una dintre tarabele ce însemnau drumul către piață. Trupul lui s-a dizolvat, iar ei au sigilat apartamentul scoțîndu-l de la plata întreținerii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s