Prost, prost, dar votează

motto:
Gica Popescu este un infractor dovedit si trebuie sa plateasca . Daca a fost un simbol al tarii si afacut asa ceva trebuie sa i se acorde circumstante agravante nu scuze si gratieri.
http://blogsport.gsp.ro/opinii/2014/03/08/cei-sapte-malefici-si-un-prost/

M-am tot gîndit zilele astea la ideile pe care le ai despre un om privindu-i sau știindu-i, de fapt, numai o parte a mișcărilor sale. Ani de zile am fost îmbătat de falsa viziune cum că Gică Popescu este un tip echilibrat, cerebral, corect și, poate, cel mai complet produs al fotbalului românesc, nu atît ca talent, dar cu un caracter puternic și curat. Mai acu vreme în urmă m-am certat cu niște suporteri craioveni pe aceată temă, eu neînțelegînd de ce spun oamenii că individul e lipsit de obraz. E adevărat că nici argumentele lor nu excelau, dar după ce am văzut cum se desfășoară cîrdul de politicieni și sportivi în spatele „Baciului” fîlfîind steagurile națiunii, mă gîndesc că ei au avut oarece intuiție.

Grațiere… În primul rînd grațierea nu e ștergerea păcatelor, pe care individul nici măcar nu și le însușește. Apoi grațierea e o milă, iar aici e vorba de lăcomie în stare pură. Cînd deții nu știu cîte milioane, nu-mi dau seama ce mai vrei. Academia de fotbal e doar o tarabă de obținut profit, iar nu o intreprindere filantropică. Că insul nu se pricepe la afaceri și a tot dat cu oiștea-n gard, nu e treaba mea. Afacerile făcute cu tot soiul de indivizi cu numele pătat nu sunt o reclamă pentru a i se da vreo grațiere. Aparența de aristocrat, impetuozitatea cu care doar cu o zi mai înainte de aflarea sentinței susținea că el e viitorul președinte al FRF sunt semne de sfidare, iar nu unele de umilință. Vorba cumpănită a orbit pe multă lume, inclusiv pe mine, dar numai pînă în momentul aflării faptelor sale.

Cinstit să fiu, nu pricep de unde atîta îndîrjire pentru a obține o grațiere fără nicio bază. Cum spunea cineva în comentariile de la articolul lui Tudor Octavian (citatul din motto) situația de VIP ar trebui să fie o circumstanță agravantă, ai nu un îndemn la grațiere pentru că, vezi Doamne, a adus cinste țării. Întrebarea mea pentru alde Ponta&CO sau Ilie Năstase și cîrdul de sportivi proști e una singură. Cum vreți să ne educăm copii care vor vedea că dacă apari pe sticlă poți să tragi cîte tunuri ai tu chef? Nu e oare mult, infinit, mai grav ca un om public cu o imagine neștirbită să bage mîna pînă la cot sau să comită altfel de infracțiuni, fără ca lui nici măcar să-i pară rău? Nu e groaznic ca să-i învățăm pe cei mici că unii au voie, iar alții nu?

Grav nu e că un tinichigiu ajuns în fruntea Camerei Deputaților se bate cu cărămida-n piept, dar însăși un doctor în drept, cum e musiu Ponta, ne ia cu grațieri fără suport moral. Gică Poepscu e drept ca bradul. O fi și prost ca gardul, dar el votează, vrea să fie șef la FRF iluzionîndu-ne că va veni un suflu nou. Care suflu nou? Al familiei Becali sau al găștii din jurul Baciului? Tudor Ocatvian în articolul citat spune prostii. L-au mînjit frații Becali? Haida de. Nu l-a mînjit nimeni. El a acceptat. La banii lui putea să stea deoparte, dar i-a plăcut, a fost lacom. A spus că lui, căpitanului echipei naționale a generației de aur (de trompetă acum) nu i se poate întîmpla nimic. Adică ăla care fură o butelie că e vai mama lui poate să facă trei ani de pîrnaie, iar vestitul, nemaipomenitul, minunatul nu? Să fim serioși. A-l crede pe Gică Popescu un handicapat care a fost tîrît ca o cîrpă într-o malversație mafiotă, el făcînd afaceri cu tot soiul de mafioți, e ca și cum mi-ai spune că sunt un păduche, iar el, soarele fotblatului românesc, nu merită o așa onoare de trei ani o lună și zece zile.

Probleme mai sunt și cu o anumită parte a presei care ne minte pur și simplu. Insul a dat numai o parte din parale înapoi și a pledat nevinovat. Altfel poate lua cu suspendare, dar n-a fost cazul. Pentru cine nu știe, procurorul propune o pedeapsă, dar judecătorul o hotărăște. Nu scrie nicăieri că pedeapsa nu poate să fie mai mare decît propunerea procurorului.

Pentru cei care vin cu argumentul „ce, ți-a băgat ție mîna în buzunar?” le răspund că da. Dacă nu mă cred să se uite pe geam.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s