aspecte inedite din viața lui

Salut, omule!

Îți scriu acum, cît e totul proaspăt în minte, despre excursia mea în Israel. Dacă e să spun pe scurt, minunat este cuvîntul. Pe lung vine altfel. Cînd a fost să cobor din avion parcă am intrat într-o etuvă. Cald și umed. Nu mi-am putut închipui așa ceva, deși, măcar teoretic, ar fi trebuit să știu. Septembrie la ei e un soi de august la noi plus oarece apă la activ, pentru că marea e la doi pași. La noi, la mare, nu e așa că nu e atît de cald, dar m-am obișnuit. Soacră-mea mă aștepta foarte voioasă împreună ci bunicul Izabelei, care arată foarte bine la peste optzeci de ani ai lui. Păr alb, costul bleu, cravată bleu, cămașă albă, ochi albaștri ținută de domn, ce mai, un bărbat bine la pensie. Se mișcă așa și-așa, dar altfel arată impecabil. Soacră-mea, după cum ți-am mai spus, nu seamănă cu Izabela, dar a fost o frumusețe la viața ei. Înaltă, bine făcută, deși are vreo șaizeci. Are Izabela o poză cu ea din tinerețe. Să-mi aduci aminte să ți-o arăt cînd mai treci pe la noi. Păr roșcat, ochi verzi… Îți dai seama! Izabela e brunetă, cu pielea albă și pistruiată. Pistruii ei m-au cucerit și ochii negri. Ok. Ne-am suit într-un taxi, nu te mira că nu e chiar așa de scump să mergi acolo cu taxi vreo șaizeci de kilometri, cît e, mi se pare, distanța de la aeroport la Ashkelon. Pentru noi oricum e scump la o sută de lei dolarul, dar noi suntem dintr-o altă lume, așa că nu m-am mirat ca prostul. De fapt nu m-am mirat de nimic. Nu cred că a da ochii peste cap cînd vezi lucruri normale e interesant. Mai repede ne-am da ochii pe spate cînd vedem cum trăim noi în fundul peșterii. Mă rog. Asta e. Am ajuns. Blocul unde stau ei e pe malul mării. Ce poate fi mai perfect decît să te trezești dimineața și să te uiți pe geam la mare? Nimic. Am exersat asta o lună jumate, cît am stat acolo, și a fost impecabil. Mediterana… Ce vis! Bun. Ne-am așezat la masă. Soacră-mea gătește foarte bine, nu chiar ca mine, dar excelent. Ciorbă de vacuță cu sfeclă, pulpe de pui, să vezi ce mari sunt, cam cît un petrăuș de la noi una, cu piure de cartofi, minunat de fin cu lapte și mult unt, salate… La salate am luat leapșa. Mi se servește o salată de roșii cu castraveți tăiate cubulețe. O pun deoparte crezînd că e pentru felul doi, dar văd că bunicul și lidia mănîncă din ele. Fac și eu la fel. Obiceiul locului îmi zic dezamăgit. La felul doi, surpriză. Lîngă farfuria cu porția generoasă vine un castronel cu murături tăiate. Hopa, îmi zic. Deci salata aia era un fel de antreu. Ăștia mănîncă murături și în miezul verii! Evident că nu pun ei murături, ci le cumpără fără probleme. Și ce murături am mîncat în Israel! Vinete mici, cît un deget mic de la mînă! tot soiul de fructe. Minunat! La desert am avut tort de cacao. Știi cît mănînc eu. Ei bine, nu mai încăpea, dar nu m-am gîndit că o să mă-ngraș atît de mult. Oriunde eram invitat era chiolhan, deși oamenii nu dădeau semne că ar fi vreo sărbătoare trecerea mea pe acolo. E adevărat că nu se omoară cu pîinea, ca mine, dar totuși… Cînd mă gîndesc că eu trag de cîte o tocană de cartofi o săptămînă mă apucă groaza. Noi zicem „se poate și mai rău!”, dar nu ne gîndim de fel că se poate și mai bine. Mentalități idioate! O dau acum în tangouri, dar cînd văd ce eforturi facem ca să încropim o masă, mă ia pe șiră. Dacă n-ar fi să primesc din cînd în cînd cîte ceva de la socrul lui Mihai sau să prind două kile de carne la casa de comenzi, cred că n-am mai mînca decît de post și ăla doar din cartofi făcut. Mama mă-sii! Hai că m-am întristat, înfuriat… Of! Îți mai scriu. Pa.

Arghir

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s