poemele orașului tîrziu (72)

mirosea a mucegai
iar vorbele lui
niște țipete
întunecau orizontul
a ploaie

avea brațele lungi
crăci fără coajă
pe ele
doar niște vene
mai groase
decît deștul
de-mpleteau
pe sub pielea trasă pe el
ca o husă

aproape urla
ți-am mai zis
iar răsuflarea-i era
bolovănoasă

i-aș fi spus
să se calmeze
dar
începuse ploaia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s