sonete de cîntat la masă

din fete lungi precum laleaua
în vîntul de april, suav,
m-oi adăpa rotind caneaua
ca din icoane un zugrav
ce-a adăstat pe lemnul sfînt
hristosul lui, uscat de țuică,
cu barba brună de pămînt
și ochii-i priponind o puică.

mi-e dor să trec zîmbind a veac
mătăsuit în nuanțe pale
din cenușiul meu bivuac
spre umezi buzele matale
precum un tristan de carton
cu plete sure și bonton.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s