aspecte inedite din viața lui

[Scrisorile israeliene. Continuare. Păreri în neconcordanță cu poziția oficială a Romîniei. De urmărit.]

Îți spuneam că am ajuns la Ierusalim. Era spre seară, după hălăduiala mea prin Galileea. Mă aștepta Hana. Cînd am ieșit din stația centrală era apusul și am avut impresia că sunt într-o mare de piatră portocalie. Totul, dar totul e placat cu ceea ce ei numesc „piatră de Ierusalim”, un corp ușor gălbui la lumina zilei, poros cumva și mat. Orice clădire e placată sau făcută cu piatra asta. Orice gard. Măcar cît am văzut. Poate exagerez, dar asta a fost impresia inițială. Motivul e legarea de orașul vechi, „ir atikà” în ebraică. Nu-mi dar seama dacă transcrierea mea fonetică e bună sau nu. Uneori accentele sunt puse altfel decît le-ai citi tu în română. Hotărîrea, dacă nu mă-nșel, a fost luată de primarul orașului unit, nu-i spun ocupat pentru că cred că e regăsit, al capitalei Israelului. Putem intra într-o discuție despre partea arabă, porțiunea „ocupată”, dar nu văd la ce bun o conversație în care eu nu pot fi lămurit că ar fi altfel. Pentru mine Ierusalimul e oraș evreiesc și basta. Nu vreau polemici, deși știu că sunt.

În sfîrșit. Am ajuns acasă la Hana, undeva pe la periferie și am coborît la subsol unde aveam o panoramă excelentă asupra unei văi de lîngă oraș. Ei construiesc blocurile altfel decît la noi sau la noi nu e un teren atît de accidentat încît apartamentele de la subsol au în partea opusă scării, pe unde cobori, o deschidere excelentă. Peisajul este cît se poate de arid. Bolovani și ierburi îngălbenite de arșiță. Nu au acoperit cu pămînt roditor importat cu vaporul chiar tot Israelul. Zîmbesc. Am mîncat, am liniștit-o pe soacră-mea că am ajuns, iar ea m-a potopit cu sfaturi și cel mai de preț a fost cel prin care mi se interzicea să merg în orașul vechi. Arabi, comploturi, crime, turiști… Tot tacîmul! I-am promis, mă rog. Hana îmi spune că a doua zi mă duce la autobuzul de Yam Hamelah, adică Marea Moartă.

A doua zi, zis și făcut. Iau autobuzul și plec spre obiectiv. Mi-am adus aminte că marea cu pricina e cam sub nivelul mării, ca să spun așa. Drumul a fost printre coline sau munți, depinde de viziune, golașe, roșcate. Am ajuns la Ein Gedi, sper că așa se scrie, în fața unui loc pe care l-aș numi ștrand, dar parcă ceva mai răsărit. Marea e de un albastru deschis, peruzea, poate mai deschis, iar intrarea în stabiliment era paisprezece dolari… Cam scump, așa că am luat-o pe lîngă gard să bag și eu mîna-n apă. Am văzut că vin unii la gard și-mi fac tot felul de smene. Eu mi-am fluturat bleanda către ei în semn de salut. Ei răcneau, eu nu pricepeam. Pînă la urmă am auzit ”no” așa că m-am întors curios. A venit unul dintre ei să-mi spună în engleză că e o zonă periculoasă acolo, că pot exista gropi de nămol unde odată căzut acolo rămîi. I-am mulțumit, dar n-am plătit intrarea să-mi satisfac curiozitatea. Paișpe dolari la o sută de lei dolarul… Îți dai seama, că nu aveam cum să fac asemenea prăpăd.

Tot la poartă mai era un nene, mai în vîrstă, care brusc m-a rugat în franceză întinzîndu-mi un Zorki 4 să-i fac o poză. Franceză… Zorki 4… „Vorbiți românește?” întreb eu. ”Da!” răspunde el. Intrăm în vorbă și mă întreabă ce părere am despre orașul vechi. Îi spun că nu l-am văzut. ”Nu se poate! E obligatoriu!” Eu îi dau cu lecția învățată „turiști, arabi, crime etc.” El „Mergi cu mine!”. Dau din umeri și mai vorbim de una, alta pînă vine autobuzul. De la stația centrală am mers pe jos pînă la poarta Iafo. Mde, români economi! Nu mi-a părut rău, deși densitatea de ultrareligioși e cu mult mai mare decît pe unde fusesem. Cum ei nu se luau de mine, nici eu de ei, lucrurile au fost perfecte. Glumesc, evident. Orașul vechi e un soi de cetate medievală împărțită-n patru cartiere. Armenesc, evreiesc, creștin și arab. Biserici, sinagogi, moschei superbe.

Am ajuns la Zidul Plîngerii. În engleză Western Wall. Nu prea seamănă, nu? La noi denumirea e traducerea expresiei franceze Le Mur des Lamentation. Evreii religioși se roagă pendulîndu-și corpul sau își sprijină capul pe zid. De aici impresia de plîngere. Sau așa-mi explic eu. Poate să fie altceva, dar nu mi-am bătut capul. Ca vestigiu e impresionant și e multă lume. Femeile au zona lor distinctă ca la noi în biserică. Am urcat la moschei. Dome of the Rock în primul rînd. Superb. Nu știu dacă ai văzut poze, dar văzută de aproape e magnific. Au știut arabii ce fac cînd le-au pus deasupra tuturor. Un pogon de legende. Poate o să le înșirui altă dată.

Am coborît în cartierul creștin spre Catedrala Sfîntului Mormînt. Lume puhoi. Catedrala e plină cu biserici, catedrale, capele și tot soiul de altare. La intrare o lespede pe care se spune că a fost pus corpul lui Iisus. Ne-am învîrtit pe acolo, am intrat și în capela unde e mormîntul sau se presupune că a fost mormîntul. În spatele ei o nișă cu un călugăr grec. Văd că avea tot soiul de sticluțe. Cer și eu pentru maică-mea și nașă-mea niște apă sfințită, pămînt sfint și mir. Călugărul ia obiectele și eu întreb cît costă. El „Cît vrei!”. Eu scot zece șekeli, el să mai scot. Eu „Sunt din România, sărac!”. El ia o parte din lucruri și le pune la loc, îmi ia banii și-mi dă ce rămîne. Băi tată, cum rămîne cu tarabele zarafilor din incinta templului? Am ieșit de acolo cătrănit, iar cînd am intrat în cartierul arab erau tone cu aceeași marfă la un preț mult mai mic. Amicul îmi spune „Vezi?” Mde…

În sfîrșit, se apropia seara așa că am luat autobuzul spre locuința Hanei. Ne așezăm la masă și- povestesc aventurile mele. Ea să facă infarct. „Nu ți-a spus soacră-ta să nu mergi în ir atika?” „Ba da!” „Și de ce te-ai dus:” „Păi cum era să nu măduc?” La care ea a bufnit și a toznit toată seara.

Hai că te las acum că am treabă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s