poemele orașului tîrziu (80)

ce ți-aș ronțăi sfîrcurile

i-am spus
peste
masa rotundă
mică
din fier forjat
cu geam
din ceainărie

ea s-a-nroșit
ca o lalea
desfăcîndu-se
acoperind cu mîna
privirea mea
neobrăzată

dar ele
sfîrcurile
i-au străpuns
palma
și antebrațul

și a-nviat

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s