aspecte inedite din viața lui

dragule,

nu ți-am mai scris de mult, dar luat cu îmbîcseala zilelor din bucureștiul ăsta plin de praf, am uitat parcă de soarele neted al mediteranei. cerul, dragule, cerul e minunat. albastrul acela dens pe care, dacă întinzi mîna, îl atingi.  lumina care strălucește și lucrurile care au deja aură. mă-ntreb cum e să vii din nord, de la mai de nord decît de la noi, și să dai peste o astfel de lumină. nu de acolo unde ai zăpada care luminează și ea, nici aurorele boreale, pe care nu le-am văzut niciodată și pe care le-aș bănui de divinitate dacă nu aș ști explicația fizică. cum claia mea de păr mă apără, m-am plimbat fără să pun ceva pe cap, deși toți m-au avertizat. n-am pățit nimic, dar e de luat aminte. la orele prînzului soarele parcă te lovește. Nu afli decît în salvare cu o perfuzie de glucoză-n venă. cineva îmi spunea că perfuzia e rece și e ca o jumătate de futai! rîd și acum cînd îmi amintesc fața veselă încadrată de păr creț, dar negru, nu ca al meu spre blond. m-am plimbat mult, îți spuneam și am rămas cu o nostalgie, cronică deja, după lumină. umbrele sunt clare, bine delimitate, parcă mai negre decît la noi, unde cenușiul predomină. pe otopeni am avut impresia că intru în altă lume. culorile pierduseră viața, sunt mai șterse, mai apoase, mai învrejuite pe un cenușiu care le crește. foarte rar dai de o culoare vie. nici florile nu au izbucnirea de lîngă mediterana. e adevărat că apusul sau răsăritul nu durează la fel de mult. dacă ai întors capul l-ai pierdut, ca să zic așa. am explicații, dar astea nu țin loc de senzația brută cu care ai de a face acolo. să crești într-o astfel de lumină te face expansiv pesemne. nu știu cum să mă exprim, dar îmi este clar că omul e învîțat cu binele și știe să-l primească. eram de exemplu la coadă la autobuz. un tip în haine militare vorbea românește cu nevastă-sa. oricum era mai mare ca mine, spre patruzeci. îl întreb ceva despre traseu. îmi explică și ne punem la taclale. îmi spune „ai grijă ca să-ți iei dreptul tău!” las la o parte conotațiile pe care le naște în mintea unuia din lagărul comunist o astfel de expresie, dar omul nu la asta se referea. vine autobuzul, se deschide ușa. nu intri decît pe prima ușă, pe la șofer, asta e regula, pentru că tot șoferul eliberează sau controlează biletele. mi se bagă unul în față. tipul, care era în spatele meu, „ce ți-am zis?”, la care îl iau pe ăla de guler și-l dau la o parte. nota bene, individul era cu un cap mai înalt. dar tace și-nghite. „bravo, de-abia acum ești israelian!” aud. zîmbesc, tac și urc. aici am revenit la politețea fricoasă a mucilor. mde…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s