aspecte inedite din viața lui

adunaaaaaaaaa-rea rea spus scurt și rău. un scuipat între ochi dens ca o piatră bine țintită. cîmpul era deja învățat cu răpăitul bocancilor. mantăile se mișcau puțin în formație. soldații defilau surzi la soarele portocaliu dintre dealuri, la lenea amurgurilor de la mama dracului de unde-i dusese milităria și la degradeul albastru al colinelor. bine că nu e noroi mi-am spus înghețat. pînă și silabele tremurau în capul meu de o tonă.

chipul tot mai roșu al locotenentului emitea din cînd în cînd scrîșnituri printre buzele-i violete. chipiul i se va dovedi mai tîrziu fatal, dar acum purtat țanțoș pe gerul acesta cumplit, părea profilul unui fierăstrău ce tăia din puțina demnitate care ne rămăsese. numele lui, predestinat evident, tovarășul locotenent catană, era însăși esența trăirii întru disciplină. poate fusese un bun elev, unul care învăța totul și-și alinia creioanele descrescător. mersul fără nicio relaxare, parcă ar fi început defilarea clipă de clipă, glasul tăios, ca o baionetă-nfiptă-n trupul dușmanului, iar dușmanul eram noi, teriștii, lipsa oricărui zîmbet, ostaș, ostaș dar dă-o-n pizda mă-sii de treabă, tot oameni eram, toate-mi aduceau aminte de ofițerii morți pe cîmpul de luptă, împușcați în spate. eu i-aș fi aruncat o grenadă. la grenadă nu poți face expertiză balistică. greșeală de pilotaj. îmi închipui cum își futea nevasta cu chipiul pe cap și cizmele-n picioare. săraca de ea. am văzut-o mai apoi la spital peste o lună, cînd el era țintuit la pat de o boală ce ne scăpase pe noi de isteria nasturilor cusuți cu sîrmă și a perfecționării dungilor făcute cu smoală dizolvată-n benzină pe podeaua dormitorului. o ființă subțirică, timidă, frumoasă, parcă de pe altă lume. de unde-mi închipuiam o vacă trupeșă pusă-n patru labe, cu un cur sănătos și lat, cu călcîie roșii și piele albă, evident șatenă cu ochi căprui, pompată pe la spate cu aceleși scrîșnituri cu care ne mîna pe noi la instrucție, ființa asta, blondă, cu ochi verzi, ne-a făcut pe cei cîțiva care eram în salonul de așteptare de la spitalul județean, să ne sculăm în picioare cu căciulile-n mîini și să intonăm ca la clasă sărut mîna doamnă. ne-a mulțumit mult. credea pesemne că noi îl iubim, ne-a spus cu de-amănuntul cum se simte și că va fi invalid și cît de rău îi părea că nu e în mijlocul nostru să ne fericească. ne uitam prostiți la trestia asta frumoasă și am uitat să rînjim cîinește la ea, imaginile futaiurilor s-au dizolvat de parcă nici nu ne distram așa în pauzele de țigară, nici nu ne mai bucuram la ideea că tovarășu dispăruse din peisaj, dar priveam cu o liniște din care ura dispăruse complet, iar noi mai aveam încă patru luni de pușcărie la tereul ăsta de dinaintea facultății.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s