despre însumi (37)

îi săreau țîțele
din maieul portocaliu

albe

cu scrisul albastru
închis
de pușcărie

mi-a zîmbit
cotrobăitor
și m-a-ntrebat
dacă știu
limba

am dat din cap mut
înghițind
frica de a mi se fi vorbit

m-a rugat apoi
să-i traduc
toată noaptea
pentru că trupul ei
era lung
și pielea mată
cu vene albăstrii
și rari pistrui
abia doriți

stațiile
pasagerii
zidurile
alunecau pe lîngă noi
la difuzoare se dădeau valsuri
iar farfuriile mele
mucegăiau
în chiuvetă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s