despre însumi (49)

cuvintele se-mestecau în cap precum niște confeti din staniol uneori colorat. era primăvară, lumea ieșise în aerul limpede la muncă voluntară prin jurul blocurilor. mirosea a pămînt gras și a fum de ierburi uscate, iar eu eram fericit cu inegalabila mea poezie patriotică, prima din cîrdul de găște ce-aveau să-mi sîsîie-n cap decenii, renumită pentru că a fost cea mai proastă, mult mai linșabilă decît cea sfîșiată-n cenaclul liceului peste ani de cati, pe care-am iubit-o cu îndîrjire ere, dar în acea minunată zi, clară de parcă așteptai să sune ca un xilofon, eram, de departe, cel mai strălucitor băiețel de pe mapamond.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s