scrisoare

Dragul meu, sper ca epistola mea să te găsească în putere. Noi suntem bine și acum, că războiul trecu, lucrurile par să se întoarcă pe făgașul normal, deși Atena nu a fost vreodată normală. Toți caută vinovații, dar nimeni nu spune, ce zic eu spune, nu gîndește de fapt, că e și el în această postură. Cînd secole ai tăcut precum pietrele drumului, de ce nu-ți trece prin țeastă că ai fundat vina colectivă de nepăsare? De ce te detașezi, deși ai tăcut trecînd pe lîngă prostiile zilnice? Dacă am fi fost fermi, mă rog, cu o anumită elasticitate și umor fără de care viața ne-ar fi o teribilă prelungire a tărîmurilor lui Hades cel întunecat, poate n-am fi ajuns aici. Sunt obosit. Nu știu cărui fapt se datorează respectul concitadinilor mei, chiar dacă-și rîd de mine în lipsa-mi, sau știu, dar mi se pare pueril și nu vreau să discut despre el. Mi-a clar, însă, că mă ascultă și nu fac nimic. Niciodată. Îngînă un da din vîrful buzelor și continuă. Voi încerca să vorbesc peste două zile cînd se va ține adunarea. Le voi spune că trecerea cu vederea e precum a nu face nimic pe cînd mormanele de gunoi împut aerul și așa greu al Atenei vara. A trece pe lîngă micile nereguli, pentru că ăla e mai tare și te poate bătea, a nu face nimic, cît ești conștient că răul mic e tot rău și-n timp devine mare, nu ne va mai ține mult în fruntea cetăților Greciei. În sfîrșit, mă enervez și mă simt moale sau inutil. Ține-mi pumnii. Sper să nu mă ia cu pietre. Al tău, NIkos

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s