poemele orașului tîrziu (99)

iscusitul ne zîmbea duios ascuțindu-și săbiile din lemn de samurai…

clișeu am urlat din toți rărunchii inclusiv din cei ai vecinilor, ai trecătorilor veniți de la piață, ai celor ce ard gazul stînd pe bancă în parc, ai gospodinelor ce-și scutură fețele de masă cadrilate pe geam, ai oamenilor ce se grăbesc dimineața la serviciu, ai vînzătorilor de la tarabe, ai paznicilor din hipermarket, ai pantofarului fără obiectul muncii și, evident, ai polițiștilor de la secția trei și jumătate, că sunt și ei oameni.

clișeul mi s-a mai plimbat prin țeastă preț de vreo două trei stații de troleibuz, pînă la munhen, peronul pe partea dreaptă, unde l-am dat jos, că își schimbase culoarea dintr-una de dreapta într-un gri violent aproape de buza prafului ce mă urmărește de cînd m-am născut.

pe stradă făcuseră tunele cu soare, prin care te puteai strecura bronzîndu-te.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s