despre însumi (74)

voi tăcea

vorbesc prea mult și înșir silabele cu o viteză mai mare decît a zilei care mă unge ca să merg mai drept mai puțin agățat de cele trecute mai limpede decît ceaiul cu lămîie al dimineților leneșe

cei care mă citesc

(pielea-mi pergament din ce în ce mai sfărîmicios neuns cu floarea carnivoră mustoasă roz-a domnițelor)

deci cei care mă citesc
văd cum mormanul de file crește deși parcurg pe diagonală faptele-mi pășind pe boldurile ițite alergînd peste mările de îndîrjită fugă sărind din ce în ce mai sus și mai adînc în minele prăpăstios

unii se opresc între coapsele desfăcute amirosindu-le, alții abandonează goana, iar cei mai mulți trec mecanic de la o literă la alta de la o silabă la alta de la un cuvînt la altul
printre imaginile ce se-mpletesc
unele cu altele
galbenul cu tranzistorul mătușii viorica
fața de masă cu părul fin dintre picioarele primei elene
și mirosul de frezii cu ziua mamei din fiecare februarie

n-am cum altfel să fac

văd finișul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s