despre însumi (77)

vena albastră urcînd pe sub limba mea prelungă spre-ncheietura coapsei desfăcute de geamănă

amintirea e limpede ca un cristal pus pe comoda mamei din sufragerie la care mă uitam uimit cînd eram prea mic ca să ajung fără să mă urc pe-un scaun cu mîinile pe muchiile sale fin rotunjite

încă mai cred în cîrlionții tăi negri umezi strălucitori ca o fanfară-n cișmigiu pe cînd eram dus duminica să ascult cu sfințenie alămurile lustruite și neapărat să mi se facă poze în șpilhozănii cu flori aurii de care părinții mei erau foarte mîndri

eram o păpușă-n mîinile lor

o păpușă amirosindu-te

precum un păianjen

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s