poemul orașului tîrziu (111)

de mic visam să pictez zidul blocului din fața celui în care stăteam la etajul de unde-ncepeau păsările

printre frunzele nucului ce rarefia lumina sclipitoare a dimineții calcanul ușor cenușiu îmi era începutul de zi și-l auzeam cum respiră noapte pe cînd mă-ntindeam în patul quinn size să-mi iau rația de somn silnică aproape respingătoare sub maldărul de dorințe ce-mi împînzeau ziua

de obicei îmi povesteam desene viu colorate cu linii clare
verzi
și figuri geometrice copilărești
umplute cu grabă
de-un creion colorat

mîine
vă jur
am să merg la el
să-i cer
scuze

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s