despre însumi (85)

inocența era un fruct lăsat pe masa din bucătărie, luni, după prînz, pînă i se desfăcea carnea și arăta ca obrazul ăluia strivit de pumnul blond al lui sulanu, un tip masiv ce stătea lîngă biserica de pe lac și-și făcea de treabă pe la noi, prin parc, de nu pricepeai de unde are parale, mai puțin cînd venea cu peștele proaspăt pescuit în floreasca, la sticlă
e un soi de meserie, aș spune acum, prea bine jucată cu care cîștigi zîmbete binevoitoare sau o părere de rău sau o motivarea a absențelor pentru că, nu-i așa…

așa eram prin începuturi
delicat ca o floare carnivoră pe care n-o bănui de lăcomie sau minciună sau orice alt păcat capital despre care tocmai citisem în biblia împrumutată de-a pururi de la un vecin cu un an mai înalt ca mine
iar eu trăiam văzînd cum se chinuie ceilalți să scape din vorbele mele zornăitoare
puse pe tarabă
în public
ca pe niște odoare de preț
din aur de trompetă
și știam că toți rîd în interiorul lor
mobilat cu declarații festive și morale strigătoare la cer
de nota mea la purtare
de coronițele premiilor ale căror gust dintr-a opta-l uitasem
de prezența la ore pe cînd eu băteam bulevardul
furînd
inocent
loz in plic

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s