despre însumi (87)

orașul avînd un bulevard umplut cu crengi de magnolie înflorite rupte de zăpada moale și grea a sfîrșitului de martie prin care te-aduceam din nou acasă legată de cușca papagalului nou
acum e departe de tot
mai departe decît ființa ta ce tot pleacă încît dimineața pipăi trecutul meu ca sa dau peste tine
la duș
zîmbind
cu toate hainele pe trupu-ți uitat
rubensian
îmi spuneai pe aeroportul unde m-ai întîmpinat după un maldăr de e-mail-uri de scrisori cu poze tăiate de faxuri trimise directorului (noroc cu secretara care mă plăcea și le punea deoparte știind că-s de la tine iar tu erai peste ape)
zîmbind

tu zîmbeai întotdeauna chiar cînd ne-mbătam  mangă și ne spărgeam în cap toate visele (porțelanuri n-aveam (eram mult prea devreme)) cu furia neagră a unei despărțiri continue de ne-mpăcam numai cînd boram împreună în aura neagra a wc-ului garsonierei ce-o-mpodobiseși tu cu buchete din spice de grîu și imortele drăguț colorate iar eu adusesem un nud al unui prieten de-al meu (fotograf) ce-a rămas cu mine acolo

totul în orașul
de care vorbeam
la-nceput

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s