poemul orașului tîrziu (0)

ce atîtea vrăjeli de parcă nu știe toată lumea cine ne conduce
spunea un ins descuiat la bască
unul cît malul
trăgînd asurzitor din halbă de spuneai că urlă berea de necaz.

tăceam
gîndindu-mă
la mediterana de sub geamul de-atunci în care se-nvîrteau cetăți și palmieri și fete brune ca flacăra horindu-se pa porțile raiului și arme alergînd pe uliți înguste și mersul pe jos pe-autostrada pustie într- o anume zi a anului în care nu fumai nu mîncai nu cîntai dar toată plimbarea era numai un zîmbet ca iertarea cerută și discuțiile fierbinți ca oamenii locului ce se-auzeau pînă în cer și chiar mai departe
la atîția ani în excursie de cînd am venit înapoi în orașul meu cel tîrziu istovitor de pustiu și bătrîn atît de altfel și atît de străin încît terasele de vară nu mai erau terase de vară și nici micii mici și nici pita pită
la zidurile ce cresc odată
cu noi
printre noi
prin noi
și la flegmele acestui ținut scufundat în canalele lui

paradoxal? n-aș zice

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s