aspecte inedite din viața lui

într-o dimineață, cam pe la zece, se hotărî să meargă la piață ca să ia niște roșii.ceva amintiri mai vechi îi umpluseră gura cu gustul crîncen al fructului parfumat pe cînd mușca din el iar vrejul era mai înalt decît statura lui de copil îmbrăcat în șpilhozăni. luă o plasă în mină, șlapi-n picioare și ieși din casă nebăgînd de seamă lipsa totală de îmbrăcăminte. luă liftul de la etajul întîi pînă la parter netulburat de privirile mustrătoare ale vecinilor care nu îndrăzneau să pornească măgăoaia pentru un etaj.

pe stradă era soare, aerul era limpede, iar trecătorii îl priveau stupefiați dînd apoi din cap gîndindu-se că e plecat cu sorcova. în schimb niciunul nu se apropiase de el să-l atenționeze sau să-l întoarcă din drum cu forța. asta nu datorită unui trup de statuie grecească, la urma urmei era chiar hidos cu burta atîrnată de trupu-i mic și relativ păros. plescăi astfel pînă între tarabe, unde țăranii se uitau la el ca la o arătare din altă lume cît timp se plimbă pe culoarele cumpărătorilor ce se fereau de vreo atingere cu el. cumpără două kile de roșii de la un țăran ce nu putu articula niciun cuvînt la vederea lui și primi banii ca un automat elvețian din secolul trecut sau mai bine.

întoarcerea fu lipsită de evenimente, altele decît cele expuse mai sus. intră în apartament, spălă o roșie și mușcă din ea. dintr-o dată toată amintirea copilăriei i se șterse din memorie, ca și cum ar fi văruit peretele pe care era cu vopsea albă mirosind a lucru deabia scos din țiplă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s