poemul orașului tîrziu (fragment din versiunea finală)

plouă și la paris!
îmi zice vecinul[1] de la trei rînjind pe deasupra halbei cu șpriț subțirel, alb, dulceag și lipsit de orice zîmbet. cei trei fildeși dezghiocați de buze se lăfăie-n privirile mele mirate de afirmația canină.

taman o visam cum îmi îngrijea genunchiul. cu palmele sale mieroase desfăcîndu-l, rotindu-și șoldurile amabile pe lîngă el în ritmul unei muzici franțuzești de acum un veac. tresar și mă holbez la gîtul lui ce gîlgîia de se-auzea în lună, ea nefiind prezentă.

pe-afară apa se strecoară-n fotografii și-n carapacea pieptenilor de broască țestoasă. cartierul înverzește tot mai mult blocurile se-nvelesc în frunze crude, ușor de mîncat, ca să nu te miroasă acasă că fumezi îmi spusese demult unul blond într-a șaptea, pe cînd hihihi caiii mei.

pe alei fînul crescuse și trecea de jumătatea amplă a femeilor, astfel încît doar țîțele și le mai legănau odată cu spicele, iar în crîșme vodca prinsese gust de iarbă, că tot vorbisem acu două zile despre lichioruri de la mînăstire.

parisul vecinului mi se părea, oricum, prea departe…


[1]

trist mi-aș fi spus dacă sarcasmul cu care-mi spălam podelele nu ar fi fost precum ceaiul de anghinare băut după vagoane de votcă.

dar limpede ar fi fost completarea, dacă privitul la oameni și vremuri m-ar scoate la pensie fără să urlu de spaimă în fața renunțărilor mele la victoriile din arena năclăită de soare și după somnul în care mă visez la fiece pas.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s