poemul orașului tîrziu (fdfv)

ce ți-aș ronțăi sfîrcurile!
i-am spus peste masa rotundă, mică, din fier forjat, prevăzută cu geam din ceainăria de pe colț, la romană.

ea s-a-nroșit ca o lalea, desfăcîndu-se, acoperind cu mîna privirea mea neobrăzată, dar ele, sfîrcurile, i-au străpuns palma și antebrațul

și a-nviat.

Anunțuri

Un gând despre &8222;poemul orașului tîrziu (fdfv)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s