poemul orașului tîrziu

orașul izgonea controlorii. le vedea de departe uniformele albe, călcate cu grijă cu dungă cu pedanterie și sărea pe ei ca un animal ce n-a mai fost niciodată. nici în vise sau coșmarurile casnice de sîmbătă seară.

ei se-ascunseseră într-un castel de nisip pe lîngă un lac cu maree dirijate. de-acolo tăceau la megafoane lucioase sau ispiteau cu vorbe macramentoase puii fără aripi sau ghiare. doar răcnete gîtifore ieșeau din corpurile lehuze cărora li se adresau. cîțiva îi ascultau pe cînd orașul îmbrăca amieze ploioase.

tu plecaseși după ciorapi violeți descusuți pe alocuri. eu creșteam licurici într-un acvariu mototolit la cutremur. vecinii spărgeau zidurile dintre apartamente aruncîndu-și copiii în plasticul celuilalt. străzile își pierdeau numele la ruletă. în piață pepenii erau cînd leuștean cînd cartofi violeți. în general știrile se derulau în paralel cu mersul pe jos la bodegă și mai ales înapoi. nu digeram nimic, nu pricepeam de ce celălalt gîndea cu franjuri. la ce bun alt gînd?

e mult antren și multă bucurie.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;poemul orașului tîrziu&8221;

  1. sper sa nu apara de prin piete ori de prin maree dirijate, ca intr-un cosmar domestic(?!?) de sambata seara, o perie sau niste degete care sa aranjeze franjurile gandurilor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s