poemul orașului tîrziu (fdvf)

purta o bască verde olive peste părul de aur roșu (precum verigheta turcească ce mi-o cumpărasem imediat după facultate ca să ne cuprindă), iar coapsele ajungeau pînă la cer, desigur cerul de beton sub care defilăm noi, indiscreții.

îi aruncasem zîmbetul meu hulpav, iar ea s-a bosumflat ca o portocală ce tocmai ieșea de sub jetul de apă. s-a întors cu corpul ei bănuit, sub paltonul subțire, bej și a mai făcut cîțiva pași mai încolo de mine. evident.

am pierdut-o din ochi cînd am fost aspirați de branhiile metalice.
atenție se închid ușile! se auzea pe tot peronul ca dintr-un minaret orizontal fără hijab o tînguire de îndemn la război mai sfînt clipă de clipă.

ziua devenea o viermuială în care te lăsai atins înfierbîntîndu-te.

lumea încă doarme. se mișcă încetînd sa clipească. acvariul subteranei se desface privirilor, zgomotului și mirosurilor. gesturi largi, desfaceri obscene, culorile se-ngriurează. sunt plecat de ani. apa obosește. aerul nu îmbătrînește de loc. focul se plimba prin ecrane cu anunțuri deochiate, iar pămîntul, ei bine pămîntul se derulează indiferent deasupra noastră. acasă e doar o tresărire amabilă, defilată prin magazine cu opiacee, cu nenumărate ce nu le vom vedea decît înainte de-a scoate cardul și cuvintele din dicționar.

cînd încep să-ți cadă lentilele precum frunzele toamna și doar lumina îți cuprinde retina, formele devin bănuieli, mîinile caută palpînd aerul marginea scării. e dintr-o dată în locul vertebrelor somate să tacă, iar ziua țîșnește din tine fără substantive

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s