poemul orașului tîrziu (fdvf)

nu mai dormisem de ani. patul nu mă mai cunoștea, iar în unele nopți în care-mi duceam trupul în el ca pe-un altar al jertfirii de tot mă-mpingea dîndu-mă jos.

femeile au început să-și tencuiască fețele. luau cu ambele mîini apa din rigolele plutitoare ale cartierului și-și dădeau peste obraji stînd pe ciuci, cu coapsele desfăcute de li se vedeau desuurile colorate și părul sîrmos ieșind pe ici, pe colo. nu-mi mai zîmbeau pe cînd treceam pe lîngă ele, iar din gurile lor vorbele se scurgeau rar, ca la un doliu îngălat cu tăcere, cînd popa e mut și mortul nu mai are nimic de spus în biserica de la intersecție, un soi de gol în beton.

bărbații se ascunseră prin cîrciumi cu mormăiturile lor, cu hainele mirosind ca zarzavatul putrezit de pe tarabele de seară, cînd se strîng scaunele și mesele de aluminiu și se trag ultimile picături din țoiurile înverzite, iar sorbiturile-s lungi, zgomotoase ca un preludiu de departe.

soarele dispăruse din oraș, precum ambasadele provinciilor vecine sau precum blugii tăiați la genunchi, ca și sexul oral din librării. nu mai răcnea nimeni peste blocuri, primarul acoperea iarba cu lungu-i trup de asfalt, ștampilînd felicitări cu ocazia tăierii tuturor frunzelor. o lună puhavă-mpărțea lumină contra cost, cîinii cerșeau lătrături, iar suporterii spărseseră toate geamurile agențiilor de pariuri din piață.

plec să-mi caut un somn

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s