poemul orașului tîrziu (fdvf)

blînd acul pendulei, cel mare desigur, tăia aerul pustiu al camerei sau al dormitorului care tot o cameră este.

eu priveam pe fereastra larg deschisă plopii cei doi retezați și amurgul cartierului prin care-mi plimbasem vodcile. tu întindeai cu grijă ciorapii negri de mătase pe coapsele tale infinite zîmbindu-mi.

era o seară de mai.
standart.

oboseala (un vizitator care nu pleacă) mi-a umplut toată casa cu șosete gri, cu farfurii și cești folosite, tocite, ciobite, cu glasuri șoptite și parafrazări inedite din care nu pricep nici măcar virgulele, iar zecimalele-mi tropăie într-una prin încăperi.

dincolo de ziduri orașu-și plimbă agale leucocitele vineții și pensionarii amabili, cîinii cu dizabilități și biciclete care vînd înghețată, coapsele desfășate ale virginelor minore și lozincile splendide ale partidelor la putere, iar lumea e mai convinsă de apocalipsa de la șapte post-meridian.

peste zi reușesc să mă acopăr cu vorbele prietenilor care încă nu se sperie de mirosul meu acru la amiază.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s