poemul orașului tîrziu (fdvf)

ehei,
ți-a zis bijutierul ce stătea toamna pe covorul zburător întins pe trotuar, iar lumea se vîntura grăbită din priviri. mîinile-i umblau singure înflorind gri argintul posac.
ia uitați-vă, domnu’, ce de modele noi în anotimpul acesta!
am răspuns politicos, cît puteam la amiază, distant precum un funcționar de bancă că nu port, dar îmi place să văd cum se-nvîrte metalul lucindu-se și nici nu mai cumpăr de ceva timp.
el a zîmbit trist privindu-mă ca pe-o arătare ce doar fulguia ușor…
ești tare singur, domnu’. n-ai lipici la femei…
am tăcut, pentru că n-am nici cui să gătesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s