poemul orașului tîrziu (fdvf)

ea avea cicatrici începînd de la călcîiul cel drept, ce se-ntindeau pînă hăt, departe, la țîța din stînga, pe care-nflorea boaba de strugure negru a sfîrcului. el își petrecea limba-i străvezie peste pielea ei tăiată de rîuri roșii fărîmițînd-o-n gemete indecente.

prin cameră pluteau dragoni cu o burtă delicat de verde, iar plantele, ce-i strecuraseră poeziile ca pe-o infuzie cu petale de bergamotă, aplaudau plutirile cu fîșîit de celofan. cafeaua se răcise în ceșcuțele de cobalt de la bunica lui. vecini umblau de ani după o linguriță de zahăr, iar televizorul plănuia alte talk-show-uri.

stăteau întinși, goi, împletiți pe liniștea cartierului ca pe-o saltea cu apă de mare și el se gîndea la o primăvară continuă. uitase înfățișarea cuvintelor, cum arăta spatele lor, pieptul, brațele, tălpile groase cu care-i apăsau amintirile. le-auzea cum tropăiau prin bucătărie urlînd după cafea și salată de boeuf, cum se hîrjoneau în patul matrimonial înfășat în matase pestriță… ieri unele-l luaseră la bătaie pe administrator de-i dăduseră borșul.

trecătorii tăceau ascuțindu-și pașii, iar marea îi aștepta cu niște bulevarde imense, pustii și pline de iederă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s