poemul orașului tîrziu (fdvf)

ea era mai suavă decît niște balerini purtați mult mult mult.

avea mirosul acela al fagurelui de-abia scos din stupul plini de pești roșii în zumzăiala clipocitoare a pofticioșilor, ce-i lipăiau coapsele fildeșii (ce oribil sună!) pînă hăt, în sus, pe cînd ea mergea dimineața la școala de la capătul străzii.

mulți își puneau coiful cu pene flamboaiante de struț, trăgeau viziera peste flăcările privirilor albăstrii, doamnă moarte, și-și puneau pintenii de aur peste cizmele din piele neagră și fină. în fiece duminică, pe maidan, la turnirul săptămînal, pe cînd ea stătea-n balcon, singurul cu mușcate ce se revărsau a rîu, și spărgea semințe desfăcîndu-se aromitor cu tălpile puse pe balustrada roz, cu degetele picioarelor mereu strînse, luminînd orizontul însîngerat al cartierului, noi înfășcam armurile cu țigări mentolate și ne-nfrățeam cu tăișul ascuțit al dorințelor noastre violet. veneau trubaduri din toate cartierele să ne cînte balade-arțăgoase și șansonete domestice. spectatorii aplaudau orice despărțire de corp, vestitorii anunțau titlurile ore întregi… ce mai, un adevărat festin de priveliști.

iar ea nu și-a legat niciodată năframa de vreo lance.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s