poemul orașului tîrziu (fdvf)

ploaia ne crește solzi peste hainele de duminică, sidefii, ușor bleu. ne plimbăm alene ca prin curtea spitalului. niște copii se joacă șotron, mamele vin de la piață încolonate cu sacoșe borțoase de unde legumele sar ca broaștele-n baltă. capii de familie se-nghesuie la mesele cu halbe vorbitoare, cu meciuri veșnic pierdute, cu bîrfe înăsprind hohotitul pofticios, cu politică…

pescuitul nu mai e vreo afacere!
o bătaie de sărbătoare. salvare, cîrduri de milițieni ciugulind declarații. sîngele diluat de picăturile leneșe și povestiri eroice la persoana întîi, iar faptul se desface-n epopei de cartier. șuriul e pomenit ca un amănunt de unde se pleacă.
dar să vezi…

îți mîngîi țîța mofturoasă, tu mă săruți după ureche, mai tușesc discret în batista-mi apretată mirosind a prea prezenta lavandă. îmi iau din cînd în cînd pulsul și-l strecor în poeme.

orașul vrăjit…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s