despre însumi

mă lași să-mi pun palma pe țîța ta?

m-ai privit cu lentoarea unei cobre regale
și buzele ți-au alunecat într-un zîmbet
de amiază de vară
sub o umbrelă pe o terasă-n casablanca
unde n-am să calc niciodată
și mi-ai apăsat mîna
pe masă
unde stătea

soare-ți umbrea jumătate de față
sub pălăria albă
din paie fine de orez
iar eu am simțit
cum tot universul se desface
pleznind ici colo
precum rochia bunicii
ce-nebunise într-o iarnă și mînca tot ce apuca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s