despre însumi

porumbei nu erau ca acum
stoluri
nici tunuri de paradă-n spatele statuii
nici tu fumînd pe o bancă după meditații
cînd te-am întrebat înfricoșat cum te cheamă
doar geometria aleilor
se desfășoară la fel
mi-ai răspuns
zîmbind
si se făcuse noapte
aveai gust de bere si țigări chinezești
în parcul de a doua zi
unde rîdeai
cum ai rîs o suta de zile
si prima oara cînd ți-am desfăcut coapsele
precum moise
cu toiagul
te-ai lăsat ca o mare fierbinte-n jurul meu
înecîndu-mă
sărat si dulce
nesperat de adînc
fără margini
altele decît nisipul calcîielor tale
sub aripile mele
pînă cînd am dispărut
într-o vîltoare
între dîmbovița și marea roșie peste oceanul indian
în noua zeelandă
și împrejurimile

a fost o întreagă poveste
nespusa decît mie
de cite ori privesc parcul
acesta-n care
nu mai cunosc pe nimeni
de parc-am murit
de o suta de ani
cu tine-n gînd
neprețuito

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s