despre însumi

te chemam și nu mai aveam stare
apartamentul o lua razna
pereții mă alergau cu tablourile zornăind
să mă calce-n picioarele lor de calcio vecchio
roz bleu sau galben citron
și mă refugiam pe balconul plin de mușcate
tremurînd
cu privirea de-a lungul trotuarului
unde te vedeam
în sfîrșit
cu ochii ridicați spre mine
albaștri peruzea sub bretonul blond
zîmbind
pluteai parcă deasupra apelor de asfalt
în paltonul buclat albăstriu
eu eram deja cu gura la urechi și alergam
să deschid ușa
ce faci? mă-ntrebai încă pe scară pășind treaptă cu treaptă
bine… mă chinuiam să articulez îngălat
pe cînd îți desfăceam nasturii din ce în ce mai mulți ai cămășii de mătase
azurie
unii mici imitînd perlele
te răsuceai să-ți deschid rochia
apoi furoul, sutienul, ciorapii
coapsele…

mă scufundam în tine ca-ntr-un ocean cu bancuri de pești roșii
munți de corali
strălucind
sub lumina veiozei
care ne păzea zi și noapte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s