cred că ușoarele înclinări

ale unghiurilor drepte, spre a nu fi chiar cum ochiul meu de dorește, au fost făcute ca să nu trec prin casă și să nu mă uit la pereți, mai ales acum cînd nimeni nu vine, nimeni nu iese, iar peștii albaștri n-au vorbit niciodată pentru că ți i-am dăruit din averea mea de lucruri strîmbe și ei s-au supărat pe mine neiubindu-i numai pe ei.

recunosc că sînt un mare bou și mă mai fac, dar nu știu cum să-ți spun anumite lucruri și întîrzii cu explicațiile ce nu mi se-ntrupează-n cap fiind niște ființe îndărătnice, posesive și mai ales geloase. nu geloase pe tine, doamne ferește, ci pe tot exteriorul meu bîntuit de mirări sau de iubiri. m-a distrat cînd mi-ai spus că am tăcut deși la prima întîlnire vărsasem tot despre mine. așa e, dar tu uiți un lucru esențial din ființa mea. eu sînt foarte tăcut cu toate că vorbesc mult. trebuie să vezi ce vorbesc și cum mă-nconvoi cînd nu e ceea ce-mi închipui eu că ar trebui să se petreacă. acum te văd privindu-mă de sub scrisul de pe ecran, nezîmbindu-mi și nici mirată fiind. ai un soi de nepăsare de parcă ți-ar vorbi mașina de spălat și ți s-ar părea normal, chiar dacă astfel de întîmplări pentru tine nu sînt deloc normale.

nu mai am demult dorința de a-ți lămuri felul mea de-a mă comporta și nici tăcerile aparent inexplicabile, pe care le iei drept minciuni, deși la cursul pe care l-ai făcut ți se spune că neprivitul în ochi e un indiciu nu neapărat o dovadă pe care s-o iei în mînă și să te duci cu ea la tribunalul unde n-ai pierdut niciodată. tu n-ai pierdut niciodată, tu ai ieșit piua-ntîi la toate jocurile, tu nu te joci, tu doar cîștigi, chiar dacă premiul e înțelegerea celuilalt despre care declari că-l iubești.

mde…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.