faptul că-ți scriu zilnic cumva la aceeași oră

e un soi de necesitate
nu ca să-ți dovedesc că te iubesc
(asta oricum nu se poate)
ci ca să-mi joc cuvintele în fața ochilor tăi ca pe o plimbare în pădure
dimineața devreme cât dormi
și eu fojgăi prin casă așteptând să te trezești

vezi tu
poemele astea vor fi altele într-un viitor oarecare
dar așa vorbesc cu tine
liniștit
fără să mi se pună mâna-n piept pentru că umplu spamul
iar restul e digitația absolut necesară unui pianist