și am luat de pe pereți praful vocii tale

de pe podele mirosul tălpilor furișându-se-n pat
hainele ți le-am strivit odată cu imaginile
am râcâit îndelung urma spatelui tău de pe palme
m-am înverșunat asupra agrafelor periuței de dinți
florilor uscate ce-și pierduseră demult demult aroma
am căutat toate străzile sa le curăț de bucuria ta
m-am jurat sa nu mai calc în oraș dimineața când îmi
închipui ca mă cauți în vis și întinzi o mina
nici măcar noaptea destrămându-mă-n neajutor nu încetez sa
desfac de pe mine povești despre cuvinte inexistente
precum niciodată sau totdeauna sau al meu sau cine știe
ce posibilă interferență cu soneria aducătoare de tine
oricum nimeni nu mai suna
nici nu mai înțeleg de ce mi-e atât de frica de algoritmi
doar pe mine nu am cum să mă dau la o parte
zi de zi
când caut cu privirea o mașină gri prost parcată