în seara în care

stăteam lângă tine pe taburetul luat din bucătărie
(îți dădeam din când în când ceai să bei cu paiul)
mi-ai spus dintr-o dată
iartă-mă

iar camera în care dormisem în copilărie se depărta tot mai mult de mine
în ritmul respirației tale sacadate
de parcă un regiment bătea talpa în plămânii tăi
și toată copilăria mea devenea obiect de muzeu

ți-am răspuns


mamă
n-ai de ce să îmi ceri să te iert

o tuse ți-a înecat cuvintele ce mi le-ai spus după asta

încerc să mi le desfac de flegma înecăciosă
și nu pot