despre însumi 6

6. dacă ți-ai luat coroană de spini

de la aprozar a deveni e un soi de glumă-n crâşma unde se hăhăie despre orice inclusiv despre așa numitele succese sexuale ale lui lică (cel dispărut de ceva timp într-un spital de nebuni unde urlă de anotimpuri legat de pat) și cum ai nevoie de socializare, pentru că ai fost lăsat doar cu tine de singură ființă de care-ți mai păsa în afară de cele câteva rude sau foste rude, iar tu ești deja plictisit de propria-ți trăire încât înghiți prostiile debitate cu pompă și urlete, dar uneori enervarea te prinde în brațele sale îmbrăcate-n glaspapir și te pupă tandru pe gât cu buzele din lame winchester (alea cu care te bărbiereai în liceu ca să-ți crească mustața mai falnică), când te ridici ca un vulcan de care n-a știut nimeni și te juri că n-ai să mai calci pe acolo, dar reziști cam o săptămână-n care mai bei câte o bere la roggo (că alt local așa eftin n-ai și nici chef ca pentru o cinzeacă sau două să bați cartierele de la marginea bucureștilor și așa pline de alcool, noroi sau stripteuze de optzeci de ani cu pielea pătată și călcâie pietroase.)

altfel e soare și suferim de multă amabilitate.[1]


[1] Dacă aș ieși în piața orașului gol și mut, trecătorii ar cumpăra pături să nu mă mai vadă sau ar chema miliția să mă ascundă-n cazematele umede de pe vremea ciuruitului și numele meu va fi șters din memorii, agende, glume sau alterat cu terminații ciudate. Nu e de-al nostru! se va zice peste o sută de ani cînd guvernul va ieși în stradă să ni se opună ca-n vremurile bune când promiteau marea cu sarea pe post de un kil de zahăr și un litru de ulei, d-ăla bun.