despre însumi 17

17. ÎMPĂRĂTEASA MIȘCASE UN DEGET,

cel pe care ateriza un papagal micuț. galben, cu un inel de aur învârtit pe picior și soarele îndrăzni să răsară cu o reverență deasupra imperiului din miază ziua noastră, împrăștiindu-ne.

eram în parc, așteptându-te după noaptea aia de beție cruntă începută la athénée palace și terminată-n ciorapii negri, subțiri, din zăpadă, când strigam la tine că te iubesc și tu erai ca sloiul ce strălucea, nesimțind nimic.

m-am întors acasă, am pus de cafea și am intrat să-mi fac un duș, să mă spăl de speranțele prea înduioșătoare, preluate din prea cititul obligatoriu (părinții mei se foiau prin apartament fără să mă-ntrebe nimic), m-am așezat la masa de lucru (așa superior spus) (nu de alta, dar astfel par mai înalt, iar ochi-mi devin mult mai albaștri) și m-am apucat de solitaire. am jucat cât am fumat pachetul albastru de țigări.

nu mi-a ieșit niciunul (semn prost)
(pesemne că tutungeria va fi închisă).