28. tu ești doar

o atmosferă-n care eram al mediului meu și-n care n-am fost niciodată asta dacă poți să realizezi că în acele câteva zile m-am simțit îți spuneam la începutul unei scrisori ușor alambicate în care-am tăcut pentru că nu așa ceva aș fi vrut să scriu, cum multe altele n-aș fi vrut să le fac, dar eram dependent de tine, devenisem lipsit de coerența rece a unui păstrăv ce-noată-n amonte.

distractiv, nu?

mirosea a groanțe-n cartierul blând unde (deocamdată) locuiam de-atâta vreme. e atâta liniște. mă minunam în mijlocul rafalelor ce-mpodobeau dimineața aceasta-nsorită și trecători-mi făceau cu mâna stângă, iar uneori strigau, dar boarea-mprăștia cu grație sunetele (un soi de focuri de artificii auditive). așteptam pentru prânz mareea ce ne-nconjura blocurile încât mergeam pe acoperiș să sărim de la unul la altul pentru invitațiile la dejunuri grațioase cu nuci glasate și salată de vinete. ce mai, era că după defilare!

(acum reiau nu de altceva fără explicații, dar laaconismul mă scoate din sărite și până nu explic nu am somn.)

tu ești nut!